O serie de imagini uimitoare realizate pe insula italiană Sicilia surprind catedrala Zafferana Etnea, datând din secolul al XIX-lea, luminată de lava vulcanului Etna, care a început să erupă recent, potrivit Daily Mail.
Astfel, cel mai activ vulcan din Europa este surpins proiectând lavă incandescentă asupra catedralei, situată în provincia siciliană Catania.
Municipalitatea din Sicilia a asigurat locuitorii că deocamdată erupția nu reprezintă niciun pericol, întrucât lava s-a scurs în vale, însă a dispus încetarea zborurilor din cauza norului de cenușă și fum care ar putea afecta activitatea aeriană.
Aeroportul Fontarossa din provincia Catania a fost închis de vineri noaptea și până sâmbătă dimineața, în jurul orei 7.00, pentru a evita eventualele incidente.
Numai anul acesta au avut loc opt erupții ale acestui vulcan. Cu o înălțimea de 3.340 m, Etna este cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa.