Specialiștii au descoperit că veninul unui scorpion poate să rezolve o mare problemă din spitalele lumii

Publicat: 15 08. 2024, 15:13
Scorpion cu coadă grasă

Oamenii de știință au descoperit că veninul unui scorpion poate rezolva o problemă cu care se confruntă mulți oameni, respectiv infecțiile nosocomiale.

Despre ce scorpion este vorba

Specialiștii au descoperit că scorpionul din specia Chelifer cancroides, un tip de animal nevertebrat nestudiat până acum, care trăiește în Europa Centrală, poate ajuta la vindecarea infecțiilor nosocomiale, potrivit spotmedia.ro. 

Oamenii de știință germani au descoperit că acești scorpioni au în venin anumite molecule care pot combate bacteriile rezistente la medicamente.

Acești scorpioni nu au ac

Spre deosebire de alte specii, acești scorpioni au o dimensiune între 1-7 milimetri și nu au ac. Veninul lor se găsește în clești, care sunt mai mari decât corpul lor.

Cercetătorii au extras toxinele din veninul lor și au constatat că sunt eficiente împotriva  Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), o infecție bacteriană din păcate comună în spitale.

Totuși, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a optimiza toxinele în vederea unei potențiale utilizări medicale, deoarece acestea au prezentat o anumită toxicitate pentru celulele umane.