Spania a declarat trei zile de doliu național, după ce cel puțin 72 de oameni și-au pierdut viața în inundații
Guvernul spaniol a decretat trei zile de doliu, începând de joi, a declarat reporterilor Ángel Víctor Torres, ministrul responsabil cu politica teritorială, anunță The Guardian, după inundațiile care au ucis cel puțin 72 de oameni.
Cel puțin 72 de persoane au murit în urma inundațiilor, iar alte zeci sunt declarate dispărute
Prim-ministrul Portugaliei, Luís Montenegro, a declarat că țara rămâne pregătită să ofere Spaniei orice ajutor ar fi necesar.
„Guvernul portughez își exprimă cele mai sincere și puternice condoleanțe pentru numărul mare de victime ale inundațiilor din Spania, își arată solidaritatea cu întregul popor spaniol și cu guvernul și se pune la dispoziție pentru tot ajutorul necesar”, a spus el pe rețelele de socializare.
Operațiunile de salvare continuă în sudul și estul Spaniei, dar au fost împiedicate de liniile electrice căzute care au întrerupt electricitatea, precum și de rețelele de telefonie prăbușite și de drumurile care rămân impracticabile.
Agenția meteo avertizează cu privire la ploi abundente în nord-estul Spaniei
AEMET, agenția de stat pentru vreme a Spaniei, a declarat că se așteaptă ca ploile intense din Valencia să-și piară din intensitate miercuri, dar a anunțat că anumite părți ale regiunii rămân în alertă.
Furtuna s-a îndreptat spre nord, declanșând avertismente pentru regiunea de nord-est a Cataloniei. De asemenea, sunt așteptate ploi abundente în părți din sudul Spaniei.
„Atenție în nord-estul peninsulei și în vestul Andaluziei: pot apărea averse foarte puternice”, a scris agenția pe rețelele de socializare.