Spania a atins numărul de 1000 de decese din cauza coronavirus.
Doar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 171 de morți și 1900 cazuri.
Pe teritoriul țării sunt aproape 20.000 cazuri de persoane testate pozitiv cu COVID-19 (19.980 la ora publicării articolului), 1588 de pacienți recuperați și939 de cazuri critice.
Miercuri,regele Felipe al VI-lea s-a adresat țării: „Suntem o societate care stă în fața oricărei adversități”, a declarat acesta, potrivitEl Pais.
Pentru că situația continua să fie una critică, prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez, a susținut miercuri un discurs în fața Congresului de la Madrid privind pandemia de Covid-19 în care a precizat că această criză nu a atins încă apogeul și că ce este mai greu de abia acum va începe.
„Un număr de 8 din 10 persoane din capitala Spaniei se vor infecta cu noul coronavirus. Virusul este înSpaniadeja de multă vreme și se va răspândi practic la toată lumea și, în cea mai mare parte, nu va lăsa răni prea adânci. Dar o problemă este populația vulnerabilă”, susține Isabel Diaz Ayuso, președintele Comunității AutonomeMadrid, potrivit CNN.