Soția unui pompier din Vâlcea, internat cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Râmnicu Vâlcea, face acuzații grave la adresa unității medicale, după ce soţul său ar fi decedat într-un salon neîncălzit. Astfel, femeia acuză personalul medical de neglijență, informează B1 TV.
Femeia a trimis o scrisoare deschisă Colegiului Medicilor Vâlcea, în care povesteşte prin ce a trecut bărbatul ei timp de două săptămâni, cât a fost internat.
„Durerea este mare. Nu pot să o descriu în cuvinte. Sunt din Râmnicu Vâlcea, mă numesc Banu Alida Carla şi sunt soţie de pompier (ISU Vâlcea). Soţul meu a decedat pe data de 26.10.2020 în urma unui şir lung de zile de spitalizare din cauza unor complicaţii şi din cauza neglijenţei personalului medical de la Secţia infecţioase Râmnicu Vâlcea”, a scris femeia.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Pompierul era paramedic într-un echipaj SMURD. Ultima misiune la care a participat a fost pe 6 octombrie, la o intervenţie pe Valea Oltului, unde un TIR a căzut în râul Lotru.
„A venit acasă conducând 35 km, iar după aceea a anunţat doctorul de familie legat de starea de sănătate în care se afla. Acesta l-a îndrumat să meargă la UPU Vâlcea pentru a îşi face analizele şi testul Covid. În aşteptarea rezultatului testului Covid, i-a prescris un tratament. A început acest tratament, iar pe 14 octombrie, ora 23.00, s-a primit confirmarea pozitivităţii testului”.
Femeia spune că pe 15 octombrie soțul ei s-a internat la Spitalul de Boli Infecţioase Râmnicu Vâlcea și vorbește despre experiența prin care a trecut bărbatul:
„A plecat pe picioarele lui, cu speranţa că se va face bine şi se va întoarce în sânul familiei. (…) Pe data de 26 octombrie, a decedat. Două zile a stat în salonul rece, neîncălzit, cerând pătură de acasă pentru că era frig”, a mai scris femeia. Adela Banu povesteşte că are înregistrări în care soţul său dădea telefon după telefon la asistente, pentru că avea crize sau i se termina butelia de oxigen, dar nu i se răspundea la timp.
Femeia s-a arătat dezamăgită și de atitudinea colegilor lui: „Colegii lui și cadrele în funcție de la ISU Vâlcea nu s-au interesat de starea lui și asta mă dezamagește cel mai mult. Doctorul de familie fiind angajat al unității s-a interesat doar de trei ori și cam atât, fără să raporteze starea lui de sănătate. De ce? Lipsă de respect față de oamenii care sunt carne de tun la intervenții. Oamenii care își pun viața în pericol și doar atât.
Familia rămâne cu trauma pe viață dacă se întamplă evenimentul nefericit, legea junglei. Eu ca soție(pentru că asta voi fi), nu văduva pompierului de la Vâlcea, voi avea grijă să rămână în amintirea noastră ca un erou, nu ca un nimeni. E trecut în rezervă și atât. Nu am nevoie de altceva, doar recunoașterea că el s-a îmbolnăvit în timpul și din cauza serviciului. Nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Deși colegii știu asta dar nu pot vorbi, țin de jobul lor”.
Subofiţerul Banu Gheorghe Romeo a fost testat pozitiv în data de 13 octombrie, iar starea lui de sănătate s-a agravat în ultimele zile şi a încetat din viaţă luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Plutonierul adjutant şef Gheorghe Romeo Banu lasă în urmă o familie îndurerată, cu doi copii de 18, respectiv 21 de ani.
„EL este omul de care aveam nevoie toată viața atât eu cât și copii mei. Au rămas cu șocul și durerea care le va marca toată viața. Ce am să le pot spune lor?”, a mai susținut soția pompierului decedat, în scrisoarea adresată Colegiului Medicilor.