Soția pacientului ars care a murit în Belgia: Îmi pare rău dacă domnul ministru spune că nu există un autor moral. Pe mine nu mă interesează autorul moral, pe mine mă interesează criminali cu sânge rece care mi-au spus direct în faţă că au alte priorităţi

Publicat: 16 02. 2021, 10:13
foto:pixabay

Soţia pacientului care a suferitarsuri în urma unui accident de muncă şi care a decedat după ce a fost transferat cu întârzierela un spital din Belgia susține că autoritățile i-au spus că au alte priorități.„Mie îmi pare rău dacă domnul ministru spune că nu există un autor moral”, a spus luni seară, la Digi24.ro, Mihaela Ganea.

„Mie îmi pare rău dacă dl. ministruspune că nu există un autor moral.Nu mă interesează ce culoare politică are fiecare, ce declară.Eu vă spun doar că nu se întâmplă nimic în România, că a trebuit să ies public ca să-mi strig năduful ca să pot să-l duc acolo.Prea târziu. Regret că nu am ieşit, poate, mai devreme. Dacă pleca vineri, poate se întâmpla să fie bine şi nu eram în situaţia asta astăzi.Pe mine nu mă interesează autorul moral, pe mine mă interesează criminali cu sânge rece care mi-au spus direct în faţă că au alte priorităţi. A trebuit să aştept zile în şir, să-l plimb pe soţul meu în toată România, de la un spital la altul, ca să ajungă într-un final într-un spital unde cineva să-şi dea interesul pentru el. Doar că a fost prea târziu! Înţelegeţi? Mult prea târziu!”, a declarat femeia, laDigi 24.

Întrebată cine i-a spus că are alte priorităţi, ea susținecăcei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă„s-au comportat aşa cum s-au comportat”. Aceasta spunecă a deranjat-o tonul conversaţiei cu persoana de la DSU cu care a ţinut legătura, o persoană care răspunde la telefon, „un domn doctor” despre care „cei de la DSU ştiu mai bine cine este”.

„Domnul acela cu care m-am conversat mi-a spus în primă fază să am răbdare, că are alte priorităţi sau că trebuie să mă ia în ordinea priorităţilor şi care mi-a transmis că i-am stricat imaginea domnului Arafat!”, mai spune femeia.

„Pe mine nu mă interesează imaginea nimănui, le-am transmis şi le transmit în continuare.Dacă trebuie să stric imagini, o s-o fac!”, a adăugat ea.

„Dacă ar fi fost o singură persoană care să se fi opus acestui transfer, aş fi înţeles să vorbim despre un autor moral. Există un ordin al ministrului sănătăţii cu ministrul afacerilor interne, respectiv un acord care spune că DSU este responsabil atât pentru găsirea centrului din străinătate în care pot fi trataţi arşi, cât şi pentru efectuarea transferului. Acestea sunt două atribuţii care sunt la DSU. Dar nu putem să vorbim despre autori morali atât timp cât colegii de la DSU au făcut tot ce a depins de dânşii”, a declarat Vlad Voiculescu, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății a mai spuscă „de îndată ce au găsit un centru, pacientul a fost transferat de îndată ce acest lucru a fost posibil din punct de vedere tehnic”.

„Da, a existat o defecţiune a avionului. Acesta este un lucru pe care l-am aflat de la doctorul Arafat. De îndată ce s-a găsit o soluţie alternativă prin Ministerul Apărării, pacientul a fost transferat. Pacientul a fost transferat de îndată ce s-a găsit un loc în străinătate şi de îndată ce transferul a fost tehnic posibil. Nu cred că putem să vorbim despre un autor moral”, a mai spus ministrul sănătății.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a trimis Corpului de control al ministrului la cele trei unităţi medicale din România unde a fost internat pacientul pentru realizarea unui raport de control privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate.

Medicul Ciprian Isacu: Familia i-a găsit loc în Belgia pacientului cu arsuri

Luni seară, într-o intervenție pentru B1 TV, Ciprian Isacu, medicul care l-a îngrijit în Belgia pe acest pacient, a amintit faptul că locul în această țară i-a fost găsit de familie, nu de DSU.

„În primul rând, vreau să spun că locul la clinica mea l-a găsit familia și eu am aflat vineri, când am zis OK. Deci chiar familia a făcut treaba asta. (…) Eu am spus că pacientul a ajuns la mine pe 29. Domnul ministru a spus că s-a găsit locul. Vreau să spun că familia a găsit locul. Deci dacă tot suntem organizați să trimitem afară că nu știm să facem, sau nu vrem, sau nu putem, sau nu avem cu ce, deși de cinci ani e jenant, ar trebui să fie o celulă acolo care să spună ”îi trimitem afară!”,a declarat medicul.

Alexandru Rafila: Transferul pacientului cu arsuri în Belgia s-a făcut greoi

Și profesorulAlexandru Rafila, deputat PSD, susține că transferul bolnavului în Belgia s-a făcut cu dificultate.

„Eu cred că a fost un transfer greoi, pentru că, dacă ar fi fost prima dată când lucrul acesta s-ar fi întâmplat, atunci, sigur că puteam să găsim scuze. Gândiţi-vă că în mod repetat au fost astfel de situaţii după Colectiv, dar şi în perioada care a urmat tragediei de la Colectiv au fost astfel de situaţii şi speram să fie o procedură rapidă, care să evite complicarea situaţiei unor pacienţi”,a declarat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Pacientul cu arsuri grave din Constanța a fost plimbat la trei spitale

Bărbatul suferise pe 20 ianuarie o arsură gravă prin electrocutare.

El a fost transportat iniţial la Spitalul de Urgenţă Constanţa, de acolo a fost dus la Spitalul Județean Iași, iar pe data de 28 ianuarie transportul pe cale aeriană în Belgia a fost anulat „din motive tehnice”, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Abia în următoarea zi a fost transferat în Belgia.

Pacientul, care avea 51 de ani,a murit luni.