Soția criminalului de la Onești, arestată preventiv pentru 30 de zile
Soția bărbatului care a sechestrat și ucis doi muncitori, luni, în orașul băcăuan Onești, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de complicitate la luare de ostatici.
Arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru soția criminalului de la Onești
Comisarul-șef Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcției de Investigații Criminale, anunțase anterior că le-a solicitat judecătorilor un mandat pentru arestarea preventivă a femeii, care se află în apartamentul de deasupra locuinței cu pricina și își încuraja soțul în demersul său.
„Soţia lui i-a transmis că face bine ceea ce face, motiv pentru care, din câte cunosc, este prezentată cu propunere de arestare preventivă. Ea stătea deasupra apartamentului în care avea loc incidentul. Era la nişte prieteni, în mod constant, mai ales soţia mergea acolo”, precizat comisarul-șef Anton Cristian Gheorghe.
Bărbații uciși luni la Onești erau doi electricieni, cu vârste de 38 de ani și 55 de ani, care făceau niște reparații în apartamentul respectiv.
„Primul apel care a sosit a fost la 11.47 de către un bărbat care sesiza că are probleme cu un litigiu. Apelul a fost trasferat la Poliție, însă apelul s-a întrerupt. Cu toatea acestea, a fost transferat apelul către colegii din teren.La 11.52 a ajuns primul echipaj, deci la 5 minute. La 11.55 s-a dispus unele grupe operative, din 17 polițiști de la Bacău, serviciul de operațiuni speciale și de negociatori.Adjunctul Poliției de la Onești a inițiat o discuție cu bărbatul, având în vedere că-l știa. Pe parcurs, el a încercat detensionarea situației, prin promisunea că o să-i facă rost de adeverința cerută.Negociatorul a fost chemat de urgență, acesta fiind în timpul său liber. Celălalt negociator era în concediu medical.La 14.30, cel în cauzăa reapelat sistemul 112 și a sesizat că are douăpersoane legate. A solicitat să i se restituie actul de proprietate sau 300.000 de euro. Dacă auzea o mișcare în fața blocului sau pe scară, a amenințat că-i omoară. Cel de la 112 a solicitat să discute cu o victimă din apartament, pentru a confirma că trăiește”, a precizat Anton Cristian Gheorghe.
A fost nevoie de aducerea individului într-o stare în care să poată dialoga, a mai spus comisarul-șef.
„Oricine ar fi fost, orice modalitate s-ar fi abordat, timpul care ar fi costat aceastăpătrundere din efracție era prea lung șiriscai niște lucruricare puteau sădegenereze. Atrebuit să-l ducem pe individîntr-o stare care săpoatădialoga”, a adăugat Anton Cristian Gheorghe.