Jurnalista Sorina Matei a afirmat, referitor la demisia lui Toni Greblă din funcția de judecător al Curții Constituționale, că bunul simț nu poate fi considerat o presiune, iar fostul magistrat al CCR trebuie să înțeleagă că instituția este mai importantă.
”Este un lucru fără precedent, un judecător să fie anchetat de DNA și DNA să ceară arestarea. S-a tot spus că dosarul e subțire, că e anchetat că a luat două rochii de la interlop, că au dispărut struții, rațele și ce mai avea”, a afirmat Matei.
”Am văzut ce a trimis la Senat și lucrurile stau altfel. Acum a recunoscut o parte din acuzații. În urma perchezițiilor s-au descoperit mai multe lucruri. Este normal să existe o dezbatere publică pentru că vorbim de CCR, care adoptă decizii obligatorii pentru tot statul român. Demisia a survenit în baza unor foarte grave acuzații făcute de procuror pentru care au cerut aviz pentru arestarea lui Greblă”, a spus realizatoarea B1 TV.
”Cred că bunul simț nu poate fi considerat o presiune. Nu se poate ca un judecător al CCR să fie arestat din curtea CCR. Greblă trebuie să înțeleagă că între CCR și persoana fizică e mai importantă instituția și credibilitatea instituției. Toni Greblă a făcut foarte bine că a plecat. Probabil se va ajunge la arestarea preventivă pentru 30 zile”, a conchis Sorina Matei.