Jurnalista Sorina Matei a afirmat, marți, într-o intervenție telefonică în timpul emisiunii ”Evenimentul Zilei”, referitor la demisia lui George Maior de la conducerea SRI, că face parte dintr-un război ce a fost declanșat în urmă cu șase ani de fostul procuror-șef, Daniel Morar.
”La CCR de la sfârșitul anului trecut e o situație prin care foarte multe prevederi ale codului penal sunt declarate neconstituționale. În multe decizii e fostul raportor, dl Morar. Legea cartelelor prepay respinsă de CCR cu motive care au surprins pe toată lumea, a retenției datelor, statistic aproape 6.000 dosare penale care putea fi instrumentate nu s-au mai făcut pentru că legea retenției datelor nu mai există. Legea securității cibernetice a fost declarată neconstituțională în totalitate a fost raportor Daniel Morar, actual judecător. Eu spun din ceea ce știu de foarte mult timp. Unanimități a mai conturat Morar și la DNA când a fost cu numirea procurorilor în aprilie 2013, în CSM cu procedurile de numire a procurorilor din 2013”, a afirmat realizatoarea B1 TV.
”Daniel Morar are o mare influență și reușește să creeze aceste unanimități pe oriunde se duce. Știe care sunt adevăratele pârghii în statul român”, a precizat ea.
”Ce s-a întâmplat cu Maior cred că e doar un epidsod dintr-un război despre care nimeni nu vorbește. Este un război care se desfășoară și pe care l-a declanșat fostul procuror-șef în urnmă cu șase ani. Șeful SRI și-a dat demisia pentru că în ultileme luni s-au dat legi care au afectate funcționarea DNA, SRI și a Parchetelor. Pentru aceste legi un șef de instituție trebuie să se lupte și asta au făcut și Maior, și DNA și cei de la Parchete”, a arătat Sorina Matei.