Sorina Matei a demisionat din Intact, în urma unor neînţelegeri între conducerea trustului şi Palatul Cotroceni

Publicat: 24 03. 2011, 10:29

Jurnalista Sorina Matei, unul dintre cele mai vechi nume care lucrează în Intact, şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea în secţia politic în urma unor neînţelegeri între conducerea Antena 3 şi Palatul Cotroceni.

Sorina Matei a anunţat pe blogul personal  că nu este adveărată versiunea vehiculată de conducerea Antena 3, cum că preşedintele Traian Băsescu a condiţionat un interviu de prezenţa sa în studio. Ea a mai spus că, după ce iniţial a primit acordul conducerii pentru un interviu cu preşedintele pe tema situaţiei din Libia, Intact şi-a schimbat poziţia şi a anunţat cu totul altceva.

Nu Palatul Cotroceni a cerut ca interviul să fie realizat de mine, ci conducerea Antena 3 şi a redacţiei. Nu Palatul Cotroceni a cerut interviul, ci Antena 3 printr-o hârtie semnată de mine. Nimeni nu poate contrazice aceste lucruri pentru simplul motiv că solicitarea şi adresa de ieri a Palatului Cotroceni sunt în posesia mea”, a scris Sorina Matei pe blog.

În urma acestei situaţii, Sorina Matei şi-a dat demisia. Vezi AICI explicaţiile jurnalistei.