Sorin Ovidiu Vîntu l-a înregistrat pe Rudel Obreja cu microfoane DNA în timp ce acesta îi cerea mită

Publicat: 12 02. 2014, 08:51
Foto: evz.ro

Omul de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu , l-a înregistrat pe fostul preşedinte al federaţiei Române de Box Rudel Obreja cu microfoane DNA.

Informaţia reiese din motivarea deciziei de arestare a lui Obreja. Acesta se află în spatele gratiilor pentru 29 de zile şi este acuzat de trafic de influenţă.

Rudel Obreja i-ar fi cerut mită lui Vîntu cu promisiunea de a-i asigura o sentinţă avantajoasă în dosarul în care acesta este cercetat pentru favorizarea infractorului.

Conform motivării formulate de procurorii DNA, Vîntu l-a înregistrat pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box în timp ce acesta îi cerea mită.

Obreja i-ar fi pretins un milion de euro omului de afaceri pentru a exercita influenţă pe lângă preşedintele Secţiei Penale din cadrul Curţii Supreme. Acesta, la rândul său, avea să discute cu magistraţii ICCJ pentru a obţine o sentinţă favorabilă în dosarul lui Vîntu.

Conversaţia dintre Obreja şi Sorin Ovidiu Vîntu a avut loc la casa omului de afaceri care era echipată cu tehnică de înregistrate şi sisteme de monitorizare puse la dispoziţie de Direcţia Naţională Anticorupţie, susţin procurorii.

În acelaşi timp, Rudel Obreja se temea să nu fie interceptat şi i-ar fi sugerat lui Vîntu să discute cifrat sau să folosească sisteme de bruiaj.

După condamnarea la doi ani de închisoare cu executare a lui Sorin Ovidiu Vîntu pentru favorizarea lui Nicolae Popa, în dosarul FNI, Obreja a mai revenit cu o ofertă. Fostul preşedinte al Federaţiei de Box i-ar mai fi cerut un milion de euro pentru dosarul de la Tribunalul Bucureşti, în care Vântul este cercetat de prăbuşirea FNI.

Rudel Obreja este arestat în prezent pentru 29 de zile, fiind suspectat de trafic de influenţă.