Sorin Ovidiu Vîntu, despre Sebastian Ghiță: "Un tânăr inteligent dar care este din punct de vedere al caracterului la nivelul societății românești, foarte jos" (VIDEO)

Publicat: 15 03. 2017, 21:37

Radu Banciu a realizat miercuri un interviu-eveniment cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, direct din Arestul Capitalei, acesta fiind încarcerat după ce a primit condamnări definitive în mai multe dosare penale.

Radu Banciu l-a întrebat pe Vîntu despre relația cu Sebastian Ghiță, cu care acesta a colaborat în mai multe proiecte, și despre cum l-ar descrie pe fostul deputat, actualmente urmărit de justiția românească.

"Nu se punea problema de încredere. Mi-am luat toate măsurile legale care puteau fi luate atunci când am încrediințat managementul. La vremea aceea am încălcat faptul că cei de la SRI vor călca în picioare toate legile românești, nu vor ține cont de nimic și vor luat cu japca, o expresie golănească pentru că așa s-au și comportant, trustul de presă.

Domnul Sebastian Ghiță este un tânăr inteligent dar care este din punct de vedere al caracterului la nivelul societății românești, foarte jos", a răspuns Sorin Ovidiu Vîntu.

Despre dosarele penale în care a fost condamnat la închisoare, Sorin Ovidiu Vîntu a afirmat că este "un condamnat politic" pentru că a pierdut un război cu Traian Băsescu.

Sorin Ovidiu Vîntu, la întrebarea lui Banciu despre Sebastian Ghiță: "Un tânăr inteligent dar care este din punct de vedere al caracterului la nivelul societății românești, foarte jos"

#DIRECT_ONE_re1vsr#