Sorin Ovidiu Vîntu a scăpat de dosarul privind mita de un milion de euro pe care i-ar fi dat-o lui Bogdan Olteanu pentru ca Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei Dunării: Faptele s-au prescris  

Publicat: 05 04. 2021, 22:40
Foto: Inquam Photos / George Călin

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu scapă de dosarul în care era acuzat că i-a dat un milion de euro mită lui Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul București pe motiv că faptele s-au prescris, informează Agerpres. Decizia poate fi contestată de procurorii DNA.

Sorin Ovidiu Vîntul scapă de un dosar de corupție

Sorin Ovidiu Vîntu își recunoscuse faptele după care a revenit asupra deciziei. El a fost trimis în judecată, în acest dosar, în anul 2018, fiind acuzat de cumpărare de influenţă.

Concret, procurorii anti-corupție susțin că, în anul 2008, Sorin Ovidiu Vîntu i-a oferit lui Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputațilorîn acel moment, un milion de euro și sprjin electoral, cu promisiunea că acesta va interveni astfel încât Liviu Mihaiu să fie numit în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

În toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a candidat la alegerile parlamentare pentru funcția de deputat, context în care a primit consultanță pentru campania electorală fără a plăti contravaloarea acestor servicii.

În septembrie 2008, Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu, condamnat la închisoare cu executare pentru că ar fi intervenit în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei

Într-un dosar separat, Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv, în octombrie 2020, la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

Dosarul lui Olteanu a fost trimis în judecată în octombrie 2016. Procurorii DNAau cerutatunci Tribunalului București pedeapsa de 10 ani de închisoare pentruBogdan Olteanu, aceasta fiind pedeapsa maximă pentru trafic de influență. De partea sa, fostul președinte al Camerei Deputaților a susținut în fața instanței că este nevinovat și a cerut să fie achitat.