Sorin Oprescu va fi suspendat din funcția de primar general al Capitalei

Sorin Oprescu va fi suspendat din funcția de primar general al Capitalei
Foto: reporterntv.ro

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, va fi suspendat din funcție, conform prevederilor Legii administrației publice locale, după ce luni Curtea de Apel București a stabilit ca acesta să fie cercetat în arest preventiv pentru luare de mită, scrie Agerpres.

Articolul 77 din actul normativ menționat, precizează că „mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului”.

De asemenea, în același articol se precizează că suspendarea durează până când primarul părăsește arestul preventiv.

Curtea de Apel București a respins ca nefondată contestația lui Oprescu și a menținut decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile, dată pe 7 septembrie de Tribunalul București. Decizia este definitivă. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`