Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv: Decizia Tribunalului București nu este definitivă

Publicat: 21 10. 2015, 16:48

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în continuare în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, potrivit deciziei luate miercuri de Tribunalul București, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie.

În toată această perioadă, primarul suspendat al Capitalei s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite.

De asemenea, Oprescu a fost investigat imagistic cu PET Scan la un centru privat din Fundeni.

În plus, Sorin Oprescu a primit luni o lovitură chiar din partea celui pe care-l considera omul său de încredere.

Fostul consilier Solomon Wigler a recunoscut că a luat mită pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale şi a solicitat să fie eliberat din arest preventiv. A invocat ca motiv problemele cu soția dar și cele cu sănătatea. Avocatul acestuia a spus că fostul consilier al lui Sorin Oprescu a făcut şi două denunţuri.