Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei nu va creşte nici în această iarnă
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni seară, că tariful gigacaloriei în iarna care vine rămâne neschimbat.
Astfel, bucureştenii vor plăti ca şi până acum 170 de lei/ gigacalorie, restul până la 340 de lei urmând să fie achitat în continuare de municipalitate, ca subvenţie.
„Participarea cetăţenilor la plata gigacaloriei nu creşte”, a subliniat Oprescu, după ce a fost întrebat despre o eventuală majorare, transmite Mediafax.
Primarul Capitalei a adăugat că bucureştenii vor plăti pentru gigacalorie „cât plătesc de 5 ani de zile încoace”, respectiv 170 de lei, diferenţa până la tariful de 340 de lei fiind subvenţie acordată de municipalitate.