Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pune la cale, după grati, împreună cu avocaţii săi strategia pe care o vor adopta la judecarea cotestaţiei privind arestul preventiv, informează B1 TV.
Între timp, la arestul poliţiei ar putea ajunge şi fiul său care a venit în ţară în momentul în care a aflat că tatăl său a ajuns în Beciul Domnesc.
Dosarul lui Sorin Oprescu a fost deschis în urma unor plângeri depuse în martie de două persoane fizice, altele decât persoana care i-a dat banii, a declarat, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Apărătorii lui Sorin Oprescu au fost de acord cu declarația șefei DNA privind inexistența unui flagrant, dar spun că există probleme de fond pe care vor încerca să le rezolve.
La percheziții s-au găsit și 5 arme de vânătoare în casa lui Sorin Oprescu, pentru care avea permis.
Miercuri este ziua în care primarul general al Capitalei poate primi vizite din partea familiei.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de procurorii anticorupţie după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mandatul fiind trims duminică noaptea de magistrații Tribunalului București. (Detalii AICI)