Sorin Oprescu: Pe suporteri îi rog respectuos să-mi lase scaunele în pace

Publicat: 09 10. 2014, 20:44

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi seară, după ce a vizitat Arena Naţională înaintea meciului cu Ungaria, din preliminariile Euro-2016, că îi roagă pe suporteri să nu mai demonteze scaunele şi să nu treacă la acte de violenţă.

„Pe suporteri îi rog respectuos să-mi lase scaunele în pace, să nu mai demonteze scaunele, să nu mai treacă la acte de violenţă şi sper să mă fac bine înţeles. Sistemul de iluminare, gazonul, băncile tehhnice, tartanul şi gazonul sintetic pentru încălzirea jucătorilor au costat 900.000 de euro”, a declarat Oprescu, care a vizitat joi, Arena Naţională.

Primarul general a afirmat că până la finalul sezonului sunt programate aproximativ 20 de meciuri pe Arena Naţională şi a subliniat că prin găzduirea de partide la Euro-2020, Bucureştiul a fost pus pe „harta lumii”.

Oprescu a mai menţionat că-l va invita pe Mircea Sandu la meciul cu Ungaria, după ce acesta nu a fost invitat de actuala conducere a FRF.

„Mâine dimineaţa o să repar eu, nu se poate aşa ceva. Este probabil o uitare care ne acoperă pe toţi, dar nu şi pe cei care au contribuit efectiv, iar sufletul, ideea şi persuasiunea lui au făcut ca această idee să prindă”, a precizat Oprescu, citat de Mediafax.