Sorin Oprescu, internat la Spitalul "Marius Nasta": Edilul suspendat al Capitalei, supus unei intervenții chirurgicale la plămâni

Publicat: 26 11. 2015, 12:53
Foto: telegrafonline.ro

Sorin Oprescu a fost internat, joi dimineață, la Spitalul „Marius Nasta”. Edilul suspendat al Capitalei va fi supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui nodul la plămâni, scrie RTV.

În acest sens, oamenii legii i-au dat o permisie de şapte zile pentru a putea efectua intervenţia chirurgicală.

Pe 29 octombrie, Oprescu a fost plasat în arest la domiciliu, după ce a stat în arest preventiv din 7 septembrie. Pe perioada arestului la domiciliu, Oprescu nu poate părăsi imobilul decât dacă i se aprobă o cerere în acest sens de către instanță.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

Pe 5 septembrie, Oprescu a primit 25.000 de euro în locuința sa de la Bogdan Popa, unul dintre subalternii săi, iar procurorii susțin că banii provin din acte de corupție.