Sorin Oprescu, 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Decizia, în primă instanță

Publicat: 13 05. 2019, 18:17
Foto: Hepta

Sorin Oprescu a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Decizia, care aparține Tribunalului București, nu este definitivă.

Fostul primar este judecat, alături de alti 8 inculpați, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.Oprescu a declarat, în fața instanței, că dosarul a apărut pentru că el trebuia ”să dispară”.

În cazul Adrianei Nica, iubita lui Oprescu, judecătorii au decis să respingă măsura confiscării extinse și să ridice sechestrul asigurator pus pe imobilul ei din București.

DNA îl acuză pe fostul primar că, în 2014, a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului pe Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela și Șupeală Florin, „persoane obediente față de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit și el la conducerea Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane și a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian”.

„In acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atribuțiile de Primar al Municipiului București, a impus funcționarilor competenți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane și Direcția de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituției și, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, în folosul aceluiași inculpat”, arată procurorii, în rechizitoriu.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit de la Bogdan Cornel Popa suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la administratorii unei societăți comerciale (denunțători în cauză), în legătură cu un contract de execuții lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului. Tot atunci, spun procurorii DNA, fostul primar, după ce a primit banii, a trimis unei alte persoane suma de 11.000 euro pentru a-și achita o obligație contractuală.