Sorin Oprescu începe curățenia de primăvară: Chioșcurile și tarabele ilegale, desființate din Piața Unirii

Publicat: 19 03. 2012, 19:10
Foto: evz.ro

Curățenie de primăvară în București. Reprezentanții Primăriei Capitalei au desființat luni 15 chioșcuri și tarabe amplasate, fără autorizație, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat de luni al Primăriei Capitalei, după ce cele 15 chioșcuri au fost desființate zona va fi salubrizată și va intra într-un program de reabilitare și amenajare a căilor de acces și a spațiilor verzi.

În plus, operatorii de salubritate au efectuat duminică o acțiune de salubrizare pe mai multe artere din Capitală. 32 de utilaje și 135 de muncitori au măturat și spălat străzile și trotuarele și au evacuat depozitele necontrolate de deșeuri.  

Acţiunea face parte dintr-un program care are în vedere salubrizarea şi reamenajarea zonelor verzi, îndepărtarea desenelor graffiti de pe clădirile aflate de-a lungul marilor bulevarde, a afişelor lipite pe stâlpi, în spaţiile RATB, precum şi reamenajarea şi curăţarea spaţiilor verzi de pe arterele principale.