Sorin Oprescu, despre dosarul său: A apărut un nou rechizitoriu care înțeleg că este mult mai civilizat decât primul (VIDEO)

Publicat: 03 02. 2016, 13:43
Foto: B1 TV

Sorin Oprescu s-a prezentat miercuri la Tribunalul București, unde a avut loc un nou termen în dosarul de luare de mită şi spălare de bani.

La ieșirea de la instanță, edilul suspendat al Capitalei a declarat că a apărut un nou rechizitoriu în acest dosar.

”A apărut un nou rechizitoriu (…) care înțeleg că este mult mai civilizat decât primul”, a spus Oprescu.

Sorin Oprescu, despre dosarul său: A apărut un nou rechizitoriu

#DIRECT_ONE_cnz3fs#

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a luat parte și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.