Podul supendat peste Dunăre de la Brăila trebuie să fie terminat până la sfârșitul anului viitor, a reiterat ministrul Transporturilor, sâmbătă.
Sorin Grindeanu a făcut o vizită şantierul podului și a subliniat importanța respectării termenului din contract.
„Am fost astăzi pe şantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Podul trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor, aşa cum prevede contractul! Judeţele Brăila şi Galaţi au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, ajutor care poate veni mai ales prin dezvoltarea infrastructurii de transport”, a afirmat Grindeanu, sâmbătă, într-o postare pe pagina personală de Facebook.
Podul va însemna o legătură importantă peste Dunăre între județele Brăila și Tulcea.
Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime și o înălțime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este estimată la două miliarde 650 de milioane de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană. Proiectul înseamnă pe lângă pod și o adevărată rețea de șosele și drumuri de acces de peste 20 de kilometri.