Sorin Cîmpeanu: Sunt și voi rămâne adeptul asumat al școlii cu prezență fizică. Dacă nu înțelegem asta, vom distruge un popor întreg (VIDEO)

Publicat: 08 11. 2021, 18:50
Actualizat: 08 11. 2021, 19:00
Schimbări radicale la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Computerizarea examenelor, pe agenta ministrului Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a insistat luni, într-o intervenție pentru B1 TV, că rămâne un susținător al desfășurării cursurilor cu prezența fizică a elevilor în clase. Acesta a explicat apoi cum au ajuns autoritățile la fixarea pragului de 60% cadre didactice vaccinate, pentru a departaja care unități de învățământ se deschid de luni cu prezență fizică și care rămân în online. Acest criteriu urmează să fie eliminat în localitățile în care rata de infectare cu coronavirus e sub 3 la mia de locuitori.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sorin Cîmpeanu insistă că vrea școală cu prezența fizică a elevilor în clase

„Vă rog să mă înțelegeți așa cum spun: sunt și voi rămâne adeptul asumat al școlii cu prezență fizică. Dacă nu înțelegem asta, vom distruge un popor întreg.

Varianta 1 era să păstrăm închise toate școlile și grădinițele. Am considerat și o consider inacceptabilă. Varianta 2 era să le deschidem pe toate, fără alte măsuri suplimentare de protecție. Și asta am considerat inacceptabil pentru că ar fi fost ca și cum negăm evoluția epidemiologică gravă din România.

Drept urmare, dacă nu puteam nici totul deschis, nici totul închis, trebuia să avem un criteriu prin care să departajăm ce putem și ce nu putem deschide încă cu prezență fizică. Dacă era incidența, nu puteam ocoli pragul de 6 la mie, iar la 6 la mie peste 90% din elevi stăteau acasă. Astfel, au mers peste două milioane de elevi și preșcolari”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Propunerea lui Sorin Cîmpeanu pentru funcționarea școlilor

Luni, ministrul Educației a propus ca acest criteriu de 60% profesori vaccinați pentru a se face ore cu prezență fizică să fie eliminat în localitățile în care incidența cazurilor de COVID e sub 3 la mie.

Afterschool-urile urmează să funcționeze după aceleași reguli.

Propunerea lui Cîmpeanu va fi discutată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și inclusă într-o Hotărâre la finele acestei săptămâni.

Potrivit datelor Guvernului, peste două milioane de preșcolari și elevi din 4.847 de unităţi de învăţământ, şcoli şi gradiniţe de stat şi private au reluat, luni, cursurile cu prezență fizică.