Sorin Cîmpeanu: Orele remediale se vor face pe tot parcursul anului școlar 2021-2022

Sorin Cîmpeanu: Orele remediale se vor face pe tot parcursul anului școlar 2021-2022
Foto: Guvernul României / Facebook

​Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că orele remediale se vor desfășura și pe parcursul întreg anului școlar 2021-2022.

„Conștientizând nevoia de recuperare a pierderilor, Ministerul Educației va propune extinderea pe parcursul întregului an școlar 2021-2022”, a declarat ministrul la o conferință „Vaccinare și testare pentru învățare” în Ploiești.

„Este extraordinar de important să ne putem întoarce la şcoală atunci când situaţia epidemiologică va permite cu prezenţă fizică. În general este important. Nu spun că după ce vom fi încheiat această pandemie ne vom întoarce la exact acelaşi stil pe care l-am lăsat în martie 2020. Nu ne vom întoarce la acelaşi stil. Că vrem sau că nu vrem, că ne place sau nu ne place, partea de predare online, partea de digitalizare a educaţiei va fi mult mai accentuată după ce vom fi încheiat această criză sanitară. Ăsta este un lucru bun, este un lucru bun dacă vom şti să îl aplicăm cum trebuie şi acolo unde trebuie. Sunt două condiţii. Cum trebuie înseamnă să fie profesori pregătiţi şi aici este sarcina noastră, în primul rând, nu poţi să reproşezi elevilor că nu au fost pregătiţi pentru asta, nu poţi să reproşezi colegilor cadre didactice că nu au fost pregătiţi pentru asta. Dacă poţi să reproşezi cuiva, ne puteţi reproşa nouă, decidenţilor. Deci cei mai puţin vinovaţi sunt elevii, apoi cadrele didactice, apoi noi, decidenţii. Este o realitate”, a afirmat Cîmpeanu în cadrul dezbaterii care are loc la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti.

„Pandemia a accentuat foarte mult diferențele dintre rural și urban”, a mai spus Cîmpeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`