Sorin Cîmpeanu: Doar 4% dintre elevii între 12 și 15 ani s-au vaccinat anti-COVID. La categoria 15 – 19 ani sunt aproape 20%. Suntem îngrijorați de incidența noii tulpini (VIDEO)

Publicat: 16 08. 2021, 16:48
Actualizat: 16 08. 2021, 17:54
Schimbări radicale la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Computerizarea examenelor, pe agenta ministrului Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat luni, pentru B1 TV, că decizia în acest moment este de începere a școlii din 13 septembrie, cu prezența fizică a elevilor în clase și cu respectarea strictă a regulilor de protecție anti-COVID-19. Ministrul a precizat că rata mică de vaccinare în rândul adolescenților și tulpina Delta de coronavirus reprezintă motive de îngrijorare. Pe de altă parte, Cîmpeanu a lăudat faptul că multe cadre didactice s-au vaccinat.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Talk B1”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sorin Cîmpeanu, despre vaccinarea anti-COVID a elevilor și profesorilor

„Îngrijorări există, nu au cum să nu existe, dar în acest moment există decizia deschiderii școlilor la 13 sepembrie, cu prezență fizică, coroborat cu prudență maximă și respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, de la purtarea măștii, distanța adecvată, respectarea regulilor de igienă și aerisirea spațiilor. Toate acestea sunt foarte importante pentru că ne ajută să ținem sub control epidemia.

Mai important: singurul act care poate pune capăt acestei prrioade de criză sanitară e vaccinarea. De ce spun că sunt încrezător că putem deschide școlile cu prezență fizică din 13 septembrie. deși suntem îngrijorați de incidența noii tulpini inclusiv asupra celor de vârstă mai mică? Pentru că personalul din învățământ rămâne în continuare ca mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată – 60%. În perioada 1 3 septembrie vom avea noi date cu privire la persoanlul vaccinat

Din perspectiva vaccinării elevilor, avem 30.000 de elevi cu vârsta de 12 – 15 ani vaccinați. Puțini. 4% din numărul elevilor de această vârstă. În categoria 15 – 19 ani sunt 145.000 de tineri vaccinați, adică aproape 20%.

Din perspectiva angajaților, suntem mai mult decât dublu mediei naționale, din perspectiva elevilor, suntem sub media națională și asta ne crează motive de îngrijorare”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, pentru B1 TV.