Sorin Cîmpeanu: Doar 246.000 de elevi s-au înscris la orele remediale în luna mai (VIDEO)
Ministrul Educație a anunțat că în luna mai doar 246.000 de elevi s-au înscris la orele remediale, dintr-un total de trei milioane.
Sorin Cîmpeanu este de părere că numărul elevilor care s-au confruntat cu pierderi este mult mai mare.
„Programul Național de ore Remediale se va desfăura pe tot parcursul anului 2021 – 2022. Vom face tot posibilul să se înscrie cât mai mulți elevi, pentru că deși am lăsat înscrierea liberă, s-au înscirs în lună de vârf, în luna mai, 246.000 de elevi, din trei milioane.
Eu sunt convins că numărul celor care au suferit pierderi este mult mai mare. Doar prin implicarea fiecărui profesor putem ajunge la rezultate (…) nu poți să știi cât a pierdut fiecare elev, când tu nu l-ai avut în față și nu ai interacționat cu el”, a explicat ministrul Educației, la Actualitatea cu Tudor Mușat.
Nu toți profesorii sunt pregătiți de ore online
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut joi un bilanț al învățământului online în perioada pandemiei, în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat. Ministrul a precizat că deși s-au făcut progrese față de anul trecut, mulți elevi sunt lipsiți de acces la acest tip de învățământ.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că depășirea pragului de 6 la mie care ar implica trecerea la învățământ online ar fi un fenomen pe termen scurt:
„Această depășire ar fi pe o perioadă scurtă de timp. Ne bazăm pe ceea ce s-a întâmplat în valul trei de exemplu, depășirea a fost până la 14 zile. Deci ar fi vorba despre o perioadă relativ scurtă de suspendare. Am reușit să micșorăm până la jumătate perioada de două săptămâni în care întreaga clasă făcea învățământ online când apărea un caz de îmbolnăvire. Acum este posibil să reduci la jumătate acest timp, de la două săptămâni, la o săptămână prin disponibilitatea de testare în a opta zi”, a mai declarat el pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.