Sorin Cîmpeanu, despre extinderea anului școlar: „Nu dorim încă o modificare pentru anul școlar următor”

Publicat: 06 04. 2021, 20:43
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că nu va propune o schimbare de structură pentru anul școlar 2021-2022. Cu toate acestea, el a menționat că va pune în discuție o extindere a anului școlar începând cu septembrie 2022.

„Structura anului școlar 2021-2022 este cunoscută. Dacă vrem să modificăm ceea ce știm deja, ministerul nu va veni cu propunere, dar dacă profesorii, elevii, părinții vor cere acest lucru ministerul Educației va susține. Nu dorim să inducem încă o modificare pentru anul școlar următor. Dorim însă să punem în discuție extinderea perioadei de școala din septembrie 2022, asta da,” a afirmat oficialul, la Digi 24, conform Hotnews.

Societatea Academică din România, alături de asociații de elevi și de Federația asociațiilor de părinți, dar și de organizații precum Salvați Copiii și World Vision România, au făcut, săptămâna trecută, un apel public către premierul României și ministrul Educației pentru începerea cursurilor din anul școlar 2021-2022 în data de 1 septembrie 2021 și un an școlar mai lung decât are România în prezent.

Conform documentului, România este una dintre cele 3 țări europene care au cele mai puține zile de școală din Europa: în jur de 165, la fel ca Malta și Albania, spun experții europeni în raportul „The organisation of school time in Europe”, realizat de Agenția Executivă pentru Educație a Comisiei Europene (EACEA/Eurydice).