Sorin Cîmpeanu, despre examenele naţionale în pandemie: Ştacheta trebuie coborâtă inteligent în acest an
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat, joi, că programa pentru examenele naţionale va trebui să fie adaptată specificului acestui an iar ştacheta „trebuie coborâtă inteligent”.
Sorin Cîmpeanu: Această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent în acest an
„Programa de examen este adaptată specificului acestui an. Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei. Deci această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent în acest an. Partea de adaptare a materiei de examen s-a făcut de către colective de specialişti, s-a evitat extragerea unei anumite porţiuni, ultimele două luni, ultimele cinci luni, şase luni, şi s-a încercat extragerea unor noţiuni care au fost considerate cu un grad de relevanţă mai scăzut”, a afirmat oficialul, într-o emisiune la Digi 24, citat de Agerpres.
Totdată, acesta s-a referit şi la programa de examene în general, care ar trebui adaptată pentru a ţine cont de nevoile de educaţie ale elevilor şi de intenţiile pe care le au în urmarea învăţământului universitar.
„Ar trebui să fie mult mai flexibilă această programă, pentru a putea fi adaptată aspiraţiilor fiecărui elev. (…) Să eliminăm această ipocrizie, cei care ştiu că vor da examen de admitere în universităţi din ţară sau din străinătate la anumite materii se vor concentra pe acele materii. Să îi lăsăm să atingă performanţa pe acele materii, adică să avem un curriculum mai flexibil, la asta lucrăm acum”, a completat ministrul.
Sorin Cîmpeanu, despre situația în care s-ar reveni integral la învățământul online
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că, în scenariul nedorit în care toate școlile ar trebui să treacă la învățământul online, situația ar fi mai bună decât înainte de începutul semestrului al doilea, dar nu suficient de bună.
Întrebat, miercuri seară, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, cu Tudor Mușat, dacă efortul de dotare a elevilor cu echipamente pentru școala online continuă acum, deși în cele mai multe unități de învățământ cursurile au loc față în față, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Cu siguranță, da. În fiecare zi sunt livrate laptop-uri achiziționate deja (…), există proiecte care să facă posibilă dotarea cu echipamente IT și susținerea digitalizării prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Este un program care este într-o continuă discuție, se realizează fișe de reformă pentru fiecare acțiune, iar digitalizarea care include și echipamentele IT este considerată prioritară”.
Sorin Cîmpeanu, despre cum va afecta noua formă de calcul a incidenței scenarile în care funcționează școlile
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat cum ar putea fi afectate școlile de noua metodă de calcul a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, la nivelul fiecărei localități. Cîmpeanu a anunțat că noua formulă nu va afecta într-un mod semnificativ unităile de învățământ din orașele mari, iar un număr mic de școli ar putea ajunge în scenariul roșu, odată cu schimbare ratei de infectare din localitate și depășirea cifrei de 3 la mia de locuitori.