Sorin Cîmpeanu anunță că trecerea integrală în online a școlilor se va face doar atunci când localitățile intră în carantină (VIDEO)

Sorin Cîmpeanu anunță că trecerea integrală în online a școlilor se va face doar atunci când localitățile intră în carantină (VIDEO)

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că a semnat ordinul comun al Ministerelor Educației și Sănătății care prevede că școlile se închid în momentul în care o localitate intră în carantină și nu atunci când în localitatea respectivă este depășit pragul de incidență de 6 cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

Școlile se închid doar când o localitate intră în carantină. Explicațiile ministrului Sorin Cîmpeanu

”Suntem într-o situație în care este nevoie de decizii care să producă cât mai puține perturbări la nivelul sistemului de îmvățământ. Școlile trebuie să se închidă ultimele dacă este nevoie. Nu considerăm întreptățită o decizie în care școlile să se închidă și să lase deschise alte locații în care respectarea regulilor de distanțare și de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2 se face mai puțin riguros decât în școli.

Am semnat și transmis spre semnare Ministerului Sănătății ordinul comun prin care se va înlocui sintagma «depășirea pragului de 6 la mie rată de infectare» cu sintagma «intrare în carantină». Acest lucru se află și în analiza Comitetului Național pentru Situații de Urgență, unde sunt covins că se va găsi înțelegere (…) pentru a avea pierderi educaționale cât mai mici cu putință și alte categorii de pierderi care sunt foarte importante pentru elevii care sunt obligați să învețe online de multe luni, care suferă nu numai pierderi școlare, ci și tuburări comportamentale generate de lipsa de socializare. Acestea sunt argumentele pentru care am solicitat ca trecerea integrală în online a școlilor să se facă doar atunci când localitățile intră în carantină.

Am văzut bine situații în care este depășit pragul de 6 la mie și, fiind mai mulți factori care sunt luați în considerare la declararea carantinei, există localități care nu sunt carantinate – exemplul Bucureștiului, suntem la 6,22 la mie rata de infectare – deci și școlile trebuie să funcționeze atît timp cât alte locații rămân deschise”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sorin Cîmpeanu: Simulările se vor derula până în data de 31 martie în toate localitățile care nu vor fi canantinate

Ministrul Educației a făcut precizări și în cea ce privește desfășurarea simulărilor pentru examenele finale, menționând că se poată constata un interes din partea elevilor pentru pregătirea evaluărilor de la finalul ciclurilor de învățământ.

”Simulările se vor desfășura atât pentru examenul de bacalaureat, sunt în curs aceste probe. Astăzi am avut o prezență de aproape 109.000 elevi din clasele terminale, elevi din clasele a XII-a și a XIII-a. Ieri am avut o prezență de aproape 113.000, aproape 80%. Iată, o dovadă clară de interes a elevilor pentru pregătirea examenelor naționale.

Aceste simulări se vor derula până în data de 31 martie în toate localitățile care nu vor fi canantinate, chiar dacă este depășit pragul de 6 la mie. Folosesc acest prilej pentru un îndemn la respectarea tuturor regulilor de igienă, de distanțare fizică, de aerisire a sălilor de clasă, de purtare a măștilor de protecție pentru că, într-adevăr, situația epidemiologică se agravează, iar astăzi am înregistrat un număr important de îmbolnăviri, chiar și în rândul școlilor. De aceea este nevoie de maximă atenție la respectarea tuturor regulilor”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`