Sorin Apostu a admis că la perchezițiile de la domiciliul și biroul său au fost găsite 17 telefoane mobile

Publicat: 21 11. 2011, 16:12
Foto: business-forum.ro

Primarul Clujului, Sorin Apostu, a recunoscut, luni, în fața judecătorilor ICCJ că în urma perchezițiilor de la domiciliul și biroul său s-au găsit 17 telefoane mobile.

Întrebat ce făcea cu atâtea telefoane mobile, Apostu a declarat că el  folosea doar două iar soția sa alte două. În ceea ce privește restul telefoanelor, edilul a spus că acestea unele erau foarte noi, altele foarte vechi, iar câteva erau stricate.

Instanța supremă a luat în discuție recursul depus de Sorin Apostu și omul de afaceri Călin Stoia împotriva măsuri de arest preventiv pentru 29 de zile.

Sorin Apostu a declarat, în privința denunțătoarei Aspazia Droniuc, că nu avea cunoștințe asupra dorinței acestia de a încheia contracte cu RATUC Cluj.

Nu am avut cunoştinţă că Aspazia Droniuc urma să încheie contracte pentru 2012 cu RATUC Cluj. Legat de Aspazia Droniuc nu am discutat niciodată cu directorul RATUC, precum nici despre altcineva. O cunoşteam de zece ani, din mass-media, şi ulterior din PDL, ea fiind membru o perioadă. Din declaraţia ei, dată la procuror, am înţeles că a presupus că aş fi descutat cu Liviu Neag, directorul RATUC. Ea nu mi-a cerut niciodată, iar eu nu i-am acordat vreun fel de favor în relaţia cu RATUC„, a explicat Apostu.

Primarul a fost arestat preventiv, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.