Șoriciul și slănina, preț de delicatese. Cât a ajuns să coste un kilogram

Publicat: 12 12. 2022, 23:26
Sursa Foto: Captură Video

Apropierea sărbătorilor de iarnă înseamnă, în România, și scumpiri pe bandă rulantă. Se pare că printre cele mai căutate produsele sunt șoriciul și slănina.

Deoarece nu se mai găsesc în cantități mari, au ajuns delicatese și pot costa și de trei ori mai mult decât un kilogram de carne, notează stirileprotv.ro.

Soriciul și slănina, printre cele mai căutate produse de sărbător

În acest an un kilogram și jumătate de șorici, care reprezintă cantitatea care se poate obține de pe o singură carcasă, costă în medie 90 de lei. De acești bani se pot cumpăra, de exemplu, trei kilograme de mușchi ori de cotlet de porc.

„Un porc are 50 de kilograme, o carcasă. Vă dați seama, pe ea vine 1,2 kilograme, maximum 1,5 kilograme de șorici. Noi trebuie să vindem 50 de kilograme de carne ca să obținem atâta șorici. Un kilogram și ceva”, a spus Ionuț Anghel, proprietar carmangerie, potrivit sursei citate.

„Cât am cumpărat? De vreo 70 de lei. Chiar este OK, în comparație cu supermarketurile unde nu e calitate. Dacă n-ar fi pielea, n-ar sta oasele”, a declarat un client.

„Vârfurile de sezon sunt evident ultimele trei luni ale anului. Octombrie, noiembrie și decembrie. Și am niște cifre comparative cu anul trecut. Pentru octombrie și noiembrie sună mai mult decât bine pentru că e vorba de o cantitate dublă la vânzări. Vârful de gamă și vedeta de pe platoul românesc rămâne șoriciul”, a mai transmis Claudia Moise, reprezentantul unui producător de carne de porc.