Sondaj referitor la percepția asupra corupției din Sănătate: Peste 50% dintre respondenți au oferit voluntar ”atenții” personalului medical

Publicat: 11 02. 2015, 14:49

Asociația pentru Implementarea Democrației(AID) a coordonat în 2014 împreună cu ministerul Sănătății efectuarea unui sondaj național referitor la percepția cetățenilor asupra corupției din Sănătate, studiu ale cărui rezultate au fost evidențiate și de reprezentanții Comisiei Europeane în cadrul celui mai recent Raport MCV publicat la sfârșitul lunii ianuarie.

Analiza AID relevă faptul că în fenomenul corupției din sistemul de sănătate sunt implicați mai mulți factori, respectiv cadrele medico-sanitare, personalul de conducere și administrativ, dar și pacienții ce întrețin situația prin oferirea de atenții sau bani.

Astfel, rezultatele studiului indică faptul că mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în 2014 recunosc că au oferit atenții sau bani personalului medical. În ceea ce privește pacienții spitalizați, pe durata ultimei spitalizări 37% dintre respondenți declară că au oferit bani sau atenții medicilor, 34% asistentelor și 25% infirmierelor, în timp ce 14% dintre respondenți declară că au oferit bani sau atenții și cadrele auxiliare (brancardieri, agenți de pază, laboranți ș.a.).

Rezultatele cercetării evidențiază faptul că mai mult de 50% dintre respondenți au oferit în mod voluntar astfel de „stimulente” tuturor categoriilor de personal medico-sanitar. În plus, în aproximativ 10% dintre cazuri în care pacienții internați au oferit bani sau atenții medicilor, aceasta s-a făcut la solicitarea medicului.

Principalele motive pentru care respondenții au oferit bani sau atenții sunt legate în primul rând de dorința de a beneficia de consultații medicale mai amănunțite (mai mult de 50% dintre respondenți), de a recompensa personalul medico-sanitar pentru serviciile medico-sanitare de care a beneficiat, de a nu sta la coadă, de a obține mai rapid rezultatele analizelor/ investigațiilor sau pentru a beneficia de internare.

În ceea ce privește percepțiile referitoare la cauzele fenomenului de corupție în sistemul public de sănătate, cu referire la personalul medical, mai mult de jumătate dintre respondenți au apreciat că medicii români nu sunt motivați să rămână să profeseze în țară fără a fi corupți. Astfel, rezultatele înregistrate în 2014 nu indică diferențe foarte cmari comparativ cu datele din 2013.

Referitor la cauzele care stau la baza nivelului sporit de corupție percepută în cadrul sistemului public de sănătate, respondenții au menționat: alocarea pentru acest sistem a unui procent insuficient de fonduri din bugetul de stat, absența legislației axată pe măsuri de prevenire a fenomenului, nivelul scăzut de salarizare din sistemul public de sănătate, birocrația excesivă, incompetența personalului de conducere, insuficiența măsurilor de sancționare a personalului corupt, ineficiența structurilor de control din sistemul medical, obișnuința pacienților de a oferi bani ori atenții sau lipsa integrității personalului din serviciile de sănătate.

În ceea ce privește percepția pacienților intervievați asupra măsurilor de prevenire și combatere a fenomenului de corupție, la întrebarea referitoare la necesitatea unei mai bune supravegheri a achizițiilor publice din sistemul sanitar, 82% dintre respondenți au apreciat că măsura este utilă.

Studiul mai arată că soluționarea problemei plăților informale oferite de către pacienți personalului medical ar putea fi rezolvată prin existența unui sistem de asigurări care să acopere confortul și atenția pe care pacienții și le doresc (29%), prin sancționarea cadrelor medico-sanitare care acceptă aceste plăți (17%), prin realizarea de controale mai dese la nivelul cadrelor medico-sanitare (15%), dar și printr-un sistem de plăți directe, transparente (co-plată) (14%).

Totodată, respondenții au apreciat că, pentru a nu deveni corupți,  suma minimă netă cu care ar trebui plătiți medicii ar trebui să fie între 2.271 lei în medie pentru medicii rezidenți și 5.606 lei în medie pentru chirurgii din spitale.