Sondaj: Majoritatea românilor vor serviciu militar obligatoriu. Republica Moldova, pe locul patru în clasamentul celor mai importanți aliați

Publicat: 11 05. 2015, 13:41
Foto: ligamilitarilor.ro

Un sondaj INSCOP realizat la comanda ziarului Adevărul arată că mai bine de jumătate dintre români sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

58,4% dintre respondenți consideră că serviciul militar obligatoriu trebuie reintrodus, 31,1% cred că nu, iar 10,5% au răspuns că nu știu sau nu răspund. Acordul crește odată cu vârsta, astfel încât tinerii sunt cel mai puțin dispuși să accepte serviciul, în timp ce vârsticii sunt cel mai dispuși să susțină o astfel de măsură. Popularitatea este ușor mai mare în rândul bărbaților decât în rândul femeilor și puțin mai mare în mediul rural decât în cel urban. Persoanele cu studii superioare sunt cel mai puțin înclinate să accepte o astfel de măsură, iar la polul opus, cu disponibilitatea cea mai mare, se află persoanele cu studii primare.

Zona Moldova-Bucovina este cea în care oamenii sunt cel mai dispuși să accepte serviciul militar obligatoriu (75,6%), regiunile fiind defavorizate din punct de vedere economic, dar și mai aproape de zona tensionată. Cel mai mic procent se înregistrează în Transilvania (53,2%).

64,6% dintre respndenți văd România mai degrabă o țară occidentală și doar 20% o văd ca pe una estică, în condițiile în care, înainte de intrarea în Uniunea Europeană, România se percepea mai degrabă ca pe un stat estic. 57% dintre români consideră că reacțiile noastre trebuie coordonate cu aliații din NATO și UE, în contextul atitudinii actuale a Rusiei. La întrebarea deschisă despre cine este principalul aliat al României, majoritatea respondenților au răspuns Statele Unite ale Americii (45,9%). Alte state invocate au fost: Germania (16,7%), Franța (4,9%), iar, pe locul patru, chiar Republica Moldova (3%).