Sondaj intern al PSD, dezvăluit de Cătălin Striblea: PNL ajunge la un scor istoric, iar Iohannis este de neclintit

Publicat: 07 02. 2015, 11:50

Conform unui sondaj intern al PSD, dezvăluit de jurnalistul Cătălin Striblea într-un editorial postat pe blogul personal, marile forțe politice ale momentului s-au așezat destul de bine după prezidențiale.

Realizatorul emisiunii “Ultimul cuvânt” de pe B1 TV afirmă că PNL a ajuns la o intenție de vot istorică de aproape 50%, în timp ce PSD stagnează la 40%.

În ceea ce privește persoanele, Klaus Iohannis și Raed Arafat sunt preferații românilor, cu o cotă de 70%, în timp ce Victor Ponta nu depășeste 40 de procente.

”Fix înainte de scandalul cu Udrea, PSD a comandat un sondaj intern care arată nişte tendinţe absolut clare pentru perioada următoare. Şi dacă mă întrebaţi pe mine, nu vorbim de cele mai bune.

Astfel, PNL a ajuns la o intenţie de vot de aproape 50 de procente. S-a suit acolo pe umerii lui Klaus Iohannis. PSD rămâne în zona obişnuită, adică aproximativ 40 la sută. Ce este interesant e că dacă îi întrebi pe oameni separat de PNL vechi şi PDL, primul o sa aiba vreo 40 de procente si cel de-al doilea o să aibă doar 7 la sută. Nu asta este însă situația îngrijorătore. Ci, că după cele două partide uriașe se naște un hău uriaș. Nicio formațiune politică nu se mai vede în jos. Iar asta dă spațiu unei forțe populiste care poate să crească spectaculos pe fondul dezamăgirii fața de clasa politică.

În ce privește persoanele, Klaus Iohnnis este de neclintit. Stă solid la o cotă de 70 de procente, alături de Raed Arafat. Victor Ponta e aproape de 40. Și ce e foarte interesant că populația își dorește liniște între cei doi. 70 la sută apreciază actuala stare de fapt în care președintele și premierul conlucrează. Culmea e că la o altă întrebare, legată de o și mai puternică pace socială, acesta este încurajată de încă 70 de procente.

Așadar, mă aștept ca Iohannis și Ponta să se bucure și mai mult de noua lor prietenie în perioada viitoare. Și să tragă fiecare cât pot de mult din dărâmarea grupării Băsescu-Udrea”, scrie jurnalistul Cătălin Striblea.