Potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP, PSD ar obţine 29,5% din voturi, PNL – 18,8%, iar AUR – 18,4%, dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European.
Procentele sunt raportate la numărul celor care și-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur la vot și se modifică în cazul celor care declară că în mod singur vor merge să voteze şi care şi-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă.
Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot şi 10 ”sigur da” vor merge la vot, 18.5% dintre români au ales 1, 1.6% au ales 2, 2% au ales 3, 2.4% au ales 4, 9.5% au ales 5, 1.6% au ales 6, 4.3% au ales 7. 4.7% indică 8, 4% 9 şi 50.9% indică 10. 0.6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur la vot (68.7% din total eşantion), rezultatele sondajului INSCOP realizat pentru News.ro, sunt următoarele:
-29,5% dintre români ar vota cu PSD
-18,8% cu PNL
-18,4% cu AUR
-Pentru Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) ar vota 12,9% dintre români
-SOS, partidul Dianei Șoșoacă, ar obţine 6,5% dintre opţiunile de vot
-Pentru UDMR ar vota 4,8% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot
-3,4% ar vota pentru Alianţa AER (Partidul Verde şi Partidul Ecologist Român)
-3% dintre cei intervievaţi îşi exprimă opţiunea de vot pentru Pro România, iar 0.5% pentru REPER. 2.2% dintre respondenţi îşi exprimă preferinţa pentru alt partid.
Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un partid din listă si declară că merg sigur la vot (39.3% din total eşantion)
Raportat la cei care au exprimat o preferinţă concretă pentru un partid din listă (nu au fost luaţi în considerare nehotărâţii şi non-răspunsurile) şi acordă nota 10 la întrebarea privind prezenţa la vot (38.5% din total eşantion), rezultatele sunt următoarele:
-27.1% dintre alegători ar vota cu PSD
-19.8% cu PNL
-17.9% cu AUR
-Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, FD) ar obţine 16.2% din totalul voturilor
-UDMR ar obţine 4.9%
-Pentru SOS ar vota 7.1% dintre alegători
-1.9% ar vota pentru Alianţa AER (Partidul Verde şi Partidul Ecologist Român),1.9% dintre cei intervievaţi ar opta pentru Pro România, iar 0.9% pentru REPER. 1.6% dintre voturi ar merge către alt partid.
-Partidul Dianei Șoșoacă și-a dublat scorul în ultimele șase luni
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.