Un sondaj realizat de Federația Națională a Părinților arată că doar 22,6% dintre părinți sunt de acord ca religia să fie probă la Bacalaureat pentru elevii de la orice profil, indiferent că e vocațional teologic sau nu. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a reacționat la sondaj, spunând că rezultatele acestuia sunt relevante doar în măsura în care părinții au fost informați corect.
La sondaj au participat 41.637 de persoane. Acesta s-a desfășurat în perioada 20 – 22 martie și a măsurat „percepția părinților în legătură cu unele propuneri de modificare a Proiectului Legii Învățământului Preuniversitar „România Educată”, privitoare la modul de susținere a examenului de bacalaureat, subiect intens dezbătut în spațiul public”.
39% dintre respondenți consideră că elevii ar trebui să poată opta pentru susținerea unei probe de Bacalaureat la disciplina Religie doar dacă aceștia sunt absolvenți ai unui profil vocațional teologic, 30,6% nu sunt de acord cu introducerea Religiei la BAC și doar 22,6% sunt de acord ca orice absolvent să poată avea această opțiune, indiferent de profilul absolvit.
„La Bacaulareat se testează competențe. Ce competențe testezi pentru Religie, Sport sau Arte? Acestea pot fi testate la liceele vocaționale. Sunt 100% de acord să susțin această disciplină la liceu teologic. Dar haideți să nu încurcăm lucrurile astfel încât să zăpăcim acești copii”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
La acest sondaj a reacționat, pentru Știrile TVR, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
„Sondajul poate fi considerant relevant în măsura în care respondenții au fost cu adevărat bine informați în legătură cu importanța conținuturilor Religiei ca materie opțională la Bacalaureat, și nu doar derutați de ideea că elevii ar putea fi împovărați de o materie apărută în plus. Materie care NU e și nu va fi vreodată obligatorie ca disciplină de Bacalaureat, ci doar eligibilă pentru acest examen”, a declarat Vasile Bănescu.
Dezbaterea are loc în contextul în care cultele din România, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, au venit cu mai multe propuneri de modificare a proiectelor noilor Legi ale Educației, aflate acum în dezbatere publică. Una dintre propuneri este ca elevii să poată alege ca materie de examen la Bacalaureat inclusiv Religia.
De asemenea, cultele mai cer eliminarea articolului care definește diversitatea, a articolului care prevede obligativitatea promovării diversității și eliminarea sintagmei „orientare sexuală” din enumerarea criteriilor de discriminare.
„Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală, de a li se prezenta copiilor ca „normalitate” posibilitatea aberantă de a-și schimba genul din masculin în feminin sau „neutru” (genuri strict gramaticale, nu biologice), dar și prezentarea unor forme de sexualitate marginală ca „firești” este una total abuzivă și nocivă pentru formarea intelectuală și morală”, spune BOR.