Sondaj: Aproape o treime dintre germani susțin că nu se vor vaccina împotriva COVID-19

Publicat: 14 11. 2020, 10:48
Sursa Foto: Hepta

Un sondaj realizat în Germania de radioul public ARD arată că 29% dintre respondenți susțin că probabil nu se vor vaccina anti-Covid.în creștere cu două puncte față de un alt sondaj din luna august,potrivitDeutsche Welle, citat de G4Media.

Sondajul realizat în lunaaugust arăta că 44 la sută dintre oameni se vor vaccina,numărul lor ajungând acum la 37 de procente.

34 la sută au spus că „s-ar putea” să se vaccineze, fără a fi convinși că o vor face.

De asemenea, 26 la sutăconsideră măsurileexagerate, în timp ce 18 la sută propun măsuri şi mai dure, potrivit Deutsche Welle.

Specialiștii susțincă ar trebui capersoanele cu risc sporit șipersonalul medical şi de îngrijire să fie vaccinate prima oară.

Care este situația în Germania

Germaniaa înregistrat,vineri, un nou record de infectări cu Covid-19 în24 de ore, la o săptămână şi jumătate după introducerea noilor măsuri pentru a limita propagarea pandemiei, potrivit dpa, informează agerpres.

Potrivit institutului Robert Koch pentru controlul bolilor infecţioase (RKI), numărul total de cazuri a ajuns la751.095.

În ceea ce privește numărul deceselor, acesta a crescut la rândul lui cu 218, ajungând la un total de 12.200.

Totodată, cel mai mare număr de infectări a fost de23.399,sâmbătă.

La data de 2 noiembrie, Germania a impus noi măsuri precum suspendarea activitățiirestaurantelor, a muzeelor şi a altor locuri publice, cu excepţia magazinelor, potrivit Capital.ro.

RKI arăta că va dura două până la trei săptămâni ca măsurile să-şi arate efectul.

„Vom vedea în următoarele câteva zile dacă au efect”, a spus ministrul Jens Spahn pe postul de televiziune ARD.