Soluția „corectă și profesionistă” anunțată de Marcel Ciolacu pentru rezolvarea problemei facturilor: Un grup de lucru la nivelul coaliției (VIDEO)

Publicat: 02 02. 2022, 15:11
Actualizat: 02 02. 2022, 15:31

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că partidele din coaliție au căzut de acord asupra înființării unui grup de lucru pentru găsirea de soluții la criza facturilor uriașe.

Criza facturilor. Ciolacu anunță încă un grup de lucru

„A existat o măririle a pensiilor și un ajutor pe ianuarie, haideți să depășim cred… Cred că ce-l mai important e să depășim criza energetică. Dacă am găsit pe aceste două luni anumite măsuri, să venim în contiuare cu măsuri predictibile pe perioadă medie și lungă de timp.

Am stabilti ieri și cu premierul și colegii din coaliție să facem un grup de lucru, pe lângă premier, cu ministrul de rosort și cu specialiști din toate partidele din coaliție și, la următoarea ședință, să discutăm concret pe anumite propuneri. Inclusiv cei de la ANRE să participe la acest grup de lucru.

Cred că e forma cea mai corectă și cea mai profesionistă de abordare a acestei probleme”, a declarat Ciolacu.

Amintim că la nivelul Guvernului deja mai funcționează un Comitet interministerial în domeniul energiei.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ciolacu vrea ca prețul la energie să fie reglementat

Anterior, liderul social-democraților a susținut ideea reglementării pentru o perioadă de timp  prețului la energie și a dat exemplul altor state.

„E o trecere peste o criză. Am o criză, totuși, artificială, prețul de producție nu a crescut nici la energie, nici la gaze. E normal să intervii dacă există această disfuncționalitate între cerere și piață. Ai șase luni cu trei ani și Franța a făcut pe un an. Dacă și alte state europene au recurs la acest lucru, cred că nu e o probemă să recurgă și România”, a declarat Marcel Ciolacu.

De altfel și Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, a afirmat că, dacă va fi nevoie, statul va interveni și după 31 martie, când expiră actualele măsuri de compensare și plafonare a facturilor: „Suntem extrem de atenţi asupra a ceea ce se întâmplă cu preţurile din energie. Fluctuaţia foarte mare de la o lună la alta ne face să acţionăm pas cu pas. De aceea vom fi atenţi la ceea ce se întâmplă. Dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie cu siguranţă vom reacţiona. Nu vom sta pasivi”.