Solidaritatea Sanitară anunță noi proteste și amenință cu greva în spitale, deși Sanitas a bătut palma cu Guvernul
Sindicaliștii din Sănătate anunță că vor organiza, joi, noi proteste în fața sediilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi amenință cu greva generală în spitale.
Sindicaliștii din spitale anunță continuarea protestelor
Peste 300 de membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vor picheta joi, în intervalul 12:00 – 14:00, sediul Ministerului Sănătăţii, iar 250 de membri ai săi vor protesta între orele 14:00 – 15:00 în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
“Deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înţeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.
Sindicaliștii denunță comportamentul „lipsit de onestitate” faţă de angajaţii din sănătate, care ar fi fost dublat de „refuzul onorării angajamentelor”pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor de anul trecut faţă de membrii Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi de absenţa dorinţei de-a satisface restul revendicărilor, susțin sindicaliștii.
Printre revendicările sindicaliştilor din sănătate se numără creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate cu cel puţin 25% în 2024, acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată, adoptarea proiectului de lege a salarizării – anexa pentru Sănătate negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariul minim pe economie aflat în plată.