Şoferul fugar din Bucureşti, care a fost la un pas să spulbere mai mulţi oameni pe o trecere de pietoni din Capitală, a fos lăsat în libertate de procurori, potrivit Antena3.
Procurorii au decis, astăzi, ca şoferul să nu fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare, motiv pentru care l-au lăsat în libertate.
Totuşi, el se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile şi nu mai are voie să conducă.
Michelle Antonio Șerban a fost iniţial reţinut sub acuzaţiile de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere, însă procurorii au decis să nu îl prezinte judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul s-a ales, pe lângă dosarul penal, şi cu permisul de conducere suspendat pe o perioadă de un an, fără drept de redobândire.
În decizia procurorilor a contat foarte mult şi faptul că şoferul fugar a ieşit negativ atât la testul pentru alcool, cât şi la cel pentru droguri.
Mașina la volanul căreia se afla individul miercuri seara, atunci când a provocat incidentul din trafic, este înmatriculată pe numele mamei lui, Roxana Maria Ghiță, cunoscută sub numele de „Roxy Manelista” și care provine din clanul Ștoacă.