Șoferul beat care a ucis 3 tineri în Alba avea permis de 9 luni / Trupurile victimelor au fost găsite pe o distanță de zeci de metri

Publicat: 27 08. 2023, 10:48
Sursa foto: Alba24

Şoferul din Alba care a condus beat și a omorât pe loc trei dintre cei șase tineri pe care i-a lovit cu mașina avea permis de conducere de doar nouă luni, potrivit Digi24.Tinerii veneau de la un club din Alba Iulia și, la 100 de metri de casă, au vrut să își cumpere ceva de la o benzinărie. Acolo au fost loviți în plin.

Șoferul de 19 ani care a provocat accidentul din Alba avea permis de 9 luni

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba au precizat, pentru Agerpres, că şoferul de 19 ani care a provocat accidentul avea permis de conducere din decembrie anul trecut. Acesta provine din localitatea Oiejdea, judeţul Alba.

Poliția a anunțat că tragedia s-a produs noaptea, în jurul orei 3.30. La ieșirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, tânărul a lovit un grup de 6 persoane care mergeau pe marginea șoselei, omorând 3 dintre acestea, în vârstă de 17, 18, respectiv 25 de ani.

După testarea adolescentului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Trupurile victimelor au fost găsite pe o distanță de zeci de metri

Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele. Potrivit rudelor, tinerii se întorseseră de la un club din Alba Iulia, iar apoi au vrut să îşi mai cumpere câte ceva de la o benzinărie din apropiere. Pe traseu, însă, au fost loviţi în plin de maşină, trupurile acestora fiind răspândite pe o distanţă de câteva zeci de metri.

Traficul pe DN 1 este blocat pe ambele sensuri. O rută alternativă este autostrada Sebeş-Turda.