Polițiștii din cadrul serviciului Rutier Constanța au anunțat că au reținut un șofer de 27 de ani după ce acesta a provocat un accident rutier și a încercat să fugă.
Șoferul a intrat în coliziune cu un gard din beton al unui imobil, pe strada Viilor, potrivit libertatea.ro.
Astfel, agenții au somat oprirea bărbatului cu focuri de armă și au mai reținut alți doi bărbați, de 27, respectiv 32 de ani, din Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
„Astfel, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier, unde a declarat că el ar fi fost implicat în accidentul rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Viilor, din Constanța, ulterior fugind de la fața locului. Cei trei tineri au fost introduși în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând ca la data de 17 noiembrie a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.