Șofer oprit după o urmărire pe străzile din Baia Mare! Ce au descoperit polițiștii când l-au verificat

Publicat: 28 12. 2024, 19:13
Foto: Pixabay

Un șofer în stare de ebrietate a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, sâmbătă, în Baia Mare, și a oprit abia după ce a fost urmărit în trafic de polițiști, transmite Observatornews.ro.

Șofer oprit după o urmărire în Baia Mare

Polițiștii l-au urmărit pe un șofer care a refuzat să oprească la semnalele lor în Baia Mare.

„În cadrul activităţilor specifice desfăşurate astăzi, 28 decembrie, pentru depistarea persoanelor care pun în pericol siguranţa traficului rutier, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus în municipiul Baia Mare. Întrucât conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor, s-a pornit în urmărirea sa”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

Polițiștii au constatat că era în stare de ebrietate

Bărbatul a oprit în cele din urmă, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat că avea o concentrație de 0,9 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar analizele vor stabili ce concentrație de alcool avea în sânge.

Oamenii legii continuă investigațiile și îl vor cerceta pe conducătorul auto pentru mai multe infracțiuni.