Șofer de TIR prins cu 10 pistoale în patul din cabină, la intrarea în România prin vama Calafat

Publicat: 18 11. 2024, 15:19

Un șofer de TIR a fost prins cu 10 pistoale în patul din cabină, la intrarea în România prin vama Calafat, anunță polițiștii de frontieră.

Pistoalele au fost depistate ascunse într-un rucsac din cabina TIR-ului, în timpul unui control făcut asupra unui automarfar de polițiștii de frontieră.

„Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, polițiștii au descoperit, în patul din cabină, ascunse într-un rucsac, 10 pistoale fără muniție, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documentele de proveniență”, a transmis Poliția de Frontieră.

Anchetatorii au stabilit că armele fac parte din categoria armelor de foc letale. La audieri, șoferul a declarat că a fost abordat de un cetățean turc, într-o parcare din apropierea orașului Erdine-Turcia, care i-a solicitat să transporte cele zece pistoale, fără muniție, pe care ulterior să le predea unei persoane necunoscute într-o parcare din apropierea orașului Frankfurt, Germania.

Față de cetățeanul turc a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Cazul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.