Un șofer în vârstă de 37 de ani este cercetat de polițiști după ce a urcat la volanul mașinii sub influența băuturilor alcoolice, după care a accidentat un biciclist. Incidentul s-a petrecut pe DN 2 A, între localitățile Constanța și Ovidiu.
Conform informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi, miercuri seară, că pe DN 2A, dinspre municipiul Constanţa către Ovidiu, s-a produs un accident rutier, conform Știrile ProTv.
Șoferul a plecat de la fața locului, dovedindu-se ulterior că era sub influența băuturilor alcoolice.
„Din primele cercetări la faţa locului s-a stabilit faptul că impactul a avut loc între un autoturism şi un biciclist, iar şoferul ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Bărbatul, de 37 de ani, a fost identificat în scurt timp şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, se arată în comunica
Biciclistul a suferit traumatisme la picioare și la coloana vertebrală, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Cercetările polițiștilor în acest caz sunt în desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele în care a avut loc accidentul.