Un șofer a adormit la volan și a provocat un DEZASTRU! ACCIDENT CUMPLIT, cu un copil de 3 ani printre VICTIME

Un șofer a adormit la volan și a provocat un DEZASTRU! ACCIDENT CUMPLIT, cu un copil de 3 ani printre VICTIME

Trei persoane, printre care un copil de trei anișori, au fost rănite, duminică dimineață, în localitatea vasluiană Tutova, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod și s-a oprit în gardul unei case, potrivit Libertatea.

ȘOC ÎN TELEVIZIUNE! COVE, PRINS ÎN FAPT CU ANDREEA MARIN! E BOMBA ANULUI

„Şoferul unui autoturism a lovit un cap de pod, după care s-a oprit într-un gard. La sosirea echipajelor de pompieri (…) au fost găsite trei victime conştiente, dintre care un copil, care ieşiseră din autoturismul avariat”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

BLESTEMUL ELODIEI! BIATA MAGDA CIUMAC! S-A STINS DUPĂ O LUNGĂ ȘI GREA SUFERINȚĂ! IMAGINI HALUCINANTE

În aceste condiții, a fost nevoie de intervenția pompierilor bârlădeni, care au venit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță în încercarea de salva victimele.
Victimele, un bărbat în vârstă de 65 ani, o femeie în vârstă de 25 ani şi o fetiță de 3 ani, au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Centrul de Primiri Urgenţe a Spitalului municipal „Elena Beldiman” din Bârlad.

VESTE PROASTĂ PENTRU KANAL D! TEO TRANDAFIR A FĂCUT ANUNȚUL! VA FI ULTIMA OARĂ

Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea conștienței. Are, de asemenea, o contuzie toraco-abdominala. I s-a efectuat un examen computer tomograf (CT), unde i s-a găsit un hematom mai vechi și a fost direcționată spre Neurochirurgie, la Iași, relatează Vremea Nouă.

oferul a suferit o fractură prin tasare, la nivelul corpului vertebral L3 și se află internat la Spitalul Bârlad, pentru investigații, în timp ce mama copilului (25 de ani) a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea conștienței, fiind diagnosticată cu contuzie toraco-abdominala, contuzie coloană toracală, traumatism picior drept și coapsă dreaptă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”