Sociologul Alfred Bulai ar fi suferit un infarct în Arestul Central. El a fost transportat la Spitalul Militar (VIDEO)

Sociologul Alfred Bulai ar fi suferit un infarct în Arestul Central. El a fost transportat la Spitalul Militar (VIDEO)
Alfred Bulai este escortat de politie in afara sediului Judecatoriei sectorului 1 si dus catre arestul central, in Bucuresti, 5 septembrie 2024. Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, ar fi suferit un infarct în arest, informează B1 TV. Medicul Arestului Central a avut suspiciuni că Bulai e bolnav, iar analizele ar fi arătat că acesta a suferit un infarct. El a fost transportat la Spitalul Militar.

De ce e în arest Alfred Bulai

Amintim că Bulai a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de zile. Decizia aparține Judecătoriei Sectorului 1 și nu e definitivă. El a contestat-o deja. Dosarul vizează fapte care s-ar fi petrecut între decembrie 2023 și mai 2024. Bulai i-ar fi făcut avansuri unei studente, care l-a denunțat procurorilor.

Amintim că totul a pornit după o anchetă jurnalistică. Snoop a publicat înregistrări și mărturii a 18 victime și martori care au interacționat cu profesorul în perioada 1995-2024. Mărturiile se aseamănă foarte mult și relatează hărțuiri sexuale aproape trase la indigo.

După apariția materialului jurnalistic, Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA. De asemenea, rectorul SNSPA a anunțat că l-a dat afară.

Alfred Bulai e acuzat de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`