ȘOCANT! Un bătrân ucis de mașina Poliției

Publicat: 14 10. 2017, 12:32

Accident tragic și mai puțin obișnuit în comuna vâlceană Grădiștea pe Drumul Național 67 B. Un bărbat de 74 de ani din această comună a fost ucis joi seară chiar de mașina Instituției responsabile cu siguranța cetățenilor, Poliția Română, Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, un agent din cadrul Poliției Orașului Bălcești, în timp ce conducea autospeciala din dotarea unității, aflându-se în misiune, a fost surprins de un pieton, care se afla întins pe carosabil și pe care nu l-a putut evita, trecând peste acesta.

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de Codul penal, iar la nivelul IPJ Vâlcea s-a declanșat o anchetă internă, după cum informează Gazeta de Sud.

De asemenea, s-a decis efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei și a momentului în care a survenit decesul victimei, dacă se afla sub influența alcoolului și împrejurările în care aceasta a ajuns pe carosabil.