O benzinărie din judeţul Bihor este locul unde a ales un tânăr să se răzbune pe un poliţist, care îl amendase pentru un scandal din trecut, relatează ProTV.
Bărbatul de 26 de ani, a profitat de ocazia întâlnirii cu agentul, şi s-a năpustit asupra lui cu mâinile şi picioarele, ba chiar a lovit şi un amic, care încerca să îl liniştească. Toată scena a fost surprinsă de camerele de luat ale benzinăriei.
Poliţistul se oprise acolo împreună cu paznicii comunali să se încălzească şi să bea o cafea. În zadar a încercat să-l liniştească cu vorba buna pe agresor, care a început să-l îmbrâncească şi să îl lovească.
Tânarul a intrat în local, a mers direct la masa unde era poliţistul şi a început să îl injure. Paznicii au intervinit, însă barbatul a devinit mai agresiv. L-a luat la bătaie pe poliţist, pe care l-a tras de urechi şi a încearcat să îl scoată afară.
În urma loviturilor primite, agentul de poliţie a primit 6 zile de îngrijiri medicale. Tânărul care l-a lovit, cunoscut în comună drept scandalagiu, a primit şi el din partea instanţei 9 zile de arest preventiv, şi riscă 4 ani de închisoare pentru ultraj. Procurorii strâng probe la dosar ca să poată cere trimiterea lui în judecată.
Incidentul violent de la Bihor vine la numai o zi după scandalul din capitală, dintre hoţi şi poliţişti, când cinci bărbaţi au fost surprinşi în flagrant când furau dintr-o dubă o geantă cu laptop. Incidenul s-a soldat cu un rănit.